CEL MAI PROST SFAT DESPRE FITNESS PE CARE L-AM PRIMIT VREODATA

“Daca ridici greutati, vei deveni mare si musculoasa.”

Cati dintre voi nu au auzit prin sala oameni (in mod special femei) care nu vor sa ridice greutati mari pentru ca gandesc in felul acesta? Eu una am auzit-o de prea multe ori!

Din 10 persoane care merg la sala, cel putin 5 sustin ca nu vor sa creasca prea mari, asa ca raman la stadiul de aerobic, sesiuni lungi de cardio sau ridica greutati foarte mici. Adevarul este ca totul este sanatos atunci cand este facut cu moderatie si in combinatie. Hai sa incepem prin a ne uita la imaginea care ne sperie cel mai mult atunci cand intram intr-o sala de fitness: poti observa barbati cu muschii imensi si femei care consuma intreg raftul cu steroizi pentru a le creste muschii peste noapte SAU oameni dedicati fitness-ului care muncesc ani de zile pentru a-si construi un fizic frumos si care si-au dorit de la bun inceput sa devina MARI! Sunt ZERO sanse ca oamenii care ajung sa aiba o masa musculara mare sa ajunga la stadiul ala din greseala! Ori te antrenezi foarte multi ani pentru a deveni asa ori iei substante interzise, dar atat prima categorie cat si a doua sunt constiente de rezultate!

Cand incepi sa te antrenezi, exista impresia ca te maresti in volum pentru ca muschii nu sunt obisnuiti cu efortul fizic si ar putea sa creasca putin in circumferinta, dar asta este un efect absolut normal si inofensiv pe termen scurt pana cand corpul incepe sa arda din grasimea in exces din jurul muschiului. Muschii tai vor creste putin cate putin dar vor arde in acelasi timp grasimea in timpul somnului, in timpul zilelor de odihna, nu numai in timpul antrenamentelor, asa cum se intampla in timpul alergarilor lungi unde se consuma si muschii pentru energie nu numai grasimea. Sa luam ca si exemplu un alergator de sprinturi pe distante scurte care are un posterior foarte frumos lucrat si conturat dar si alti muschi vizibili si un alergator de maraton care are o constructie foarte subtire si arata mult mai imbatranit decat varsta lui reala, cu aproape nicio forma. Pe care din cei doi il preferi? Eu consider ca sprinter-ul arata mai sanatos, mai fericit si mai sexy, dar poate este doar parerea mea de a vedea lucrurile, fiecare persoana are propriul mod de a vizualiza frumusetea.

Ideea este ca e foarte greu sa ajungi la o forma musculara considerabila iar etapele au loc treptat. Necesita multa munca si multa dedicatie ca sa ajungi sa ai un corp cu un procent de grasime foarte mic, tonifiat si cu forme frumoase, curbate frumos in zonele importante, un spate drept, un piept sanatos si niste brate tonifiate. Devii mare si dizgratios doar cand te ingrasi, doar daca alegi sa consumi substante interzise si doar prin foarte multa munca intr-un timp indelungat. Greutatile mari ajuta la cresterea masei musculare incet dar nu la modul in care vezi oamenii din reviste care te sperie pe tine. Muschii reprezinta cel important element in aspectul fizic tonifiat, sanatos si sexy. Nu fugiti de greutatile mari, credeti-ma, nu veti deveni uriasi de la ele! Eu am lucrat timp de ani de zile cu greutati foarte mari si credeti-ma ca nu am devenit uriasa de la ele! M-am antrenat intens si am o talie subtire, brate tonifiate, fese bombate si bine antrenate, imi pot vedea muschii abdominali si am alergat doar distante scurte ca parte a antrenamentului meu cardio pe care orice sportiv le alearga printre sesiunile de greutati.

Distantele scurte, alergarile explozive sunt de preferat in locul alergarilor lungi si constante. Arat mai bine acum din punct de vedere al grasimii corporale decat inainte cand alergam sute de kilometri pe saptamana ca parte a antrenamentelor pentru maratoane. In poza de mai sus ma puteti vedea putin pufoasa in 2011 la Maratonul de la Koln, iar in dreapta in 2015 mai slaba si mai tonifiata in urma antrenamentelor cu greutati.

Nu antrenamentele cu greutati te fac sa arati urias si prea mare, ci mancarea in exces sau mancarea proasta si nesanatoasa in momente nepotrivite ale zilei!

Fa diferenta!

*Disclaimer: Rezultatele pot varia de la individ la individ.

11 septembrie 2019

0raspunsuri la "CEL MAI PROST SFAT DESPRE FITNESS PE CARE L-AM PRIMIT VREODATA"

Lasa un Mesaj

Solutie oferita de © SEONE. Toate drepturile rezervate.